Parvovirusul canin de tip 2 (CPV-2) a apărut la sfârșitul anilor 1970, provocând epizootii severe în canise și adăposturi pentru câinii din întreaga lume. La scurt timp după apariția sa, CPV-2 a suferit o evoluție genetică dând naștere la două variante antigenice, CPV-2a și CPV-2b care au înlocuit progresiv tipul original. În 2000, o nouă variantă antigenică, CPV-2c, a fost detectată în Italia și s-a răspândit rapid în mai multe țări. În comparație cu tipul original CPV-2, variantele antigenice prezintă o patogenitate crescută la câini și o gamă extinsă de gazde, putând infecta și provoca boli la pisici. Anumite studii epidemiologice indică faptul că cel mai nou tip CPV-2c devine predominant în diferite regiuni geografice și este adesea asociat cu boli severe la câinii adulți și, de asemenea, la câinii care au finalizat protocoalele de vaccinare. Cu toate acestea, principala cauză a eșecului vaccinării CPV este interferența cu imunitatea derivată de la mamă. Diagnosticul infecției cu CPV prin metode tradiționale s-a dovedit a fi slab sensibil, în special în stadiile târzii ale infecțiilor. Au fost dezvoltate noi abordări diagnostice bazate pe metode moleculare pentru detectarea sensibilă a CPV în probele clinice și caracterizarea rapidă a tipului viral. Supravegherea continuă va ajuta la evaluarea existenței unei necesități reale de actualizare a vaccinurilor disponibile în prezent și a testelor de diagnostic. Vaccinul împotriva parvocirozei trebuie să ofere protecție împotriva tuturor serotipurilor virale și în același timp antigenul vaccinal nu trebuie să intre în competiție cu anticorpii maternali.

Cei mai predispuși la boală sunt puii tineri și câinii nevaccinați, inclusiv cei care nu și-au făcut vaccinul de rapel. Sănătatea puilor se degradează foarte repede, deoarece simptomele cauzate de parvovirus îi slăbesc rapid , iar sistemul lor imunitar trebuie să lucreze foarte mult pentru a combate boala. Tinerii cu vârsta cuprinsă între șase săptămâni și șase luni sunt, de asemenea, mai susceptibili la infecții secundare sau pot muri de deshidratare. Focarele de parvoviroză sunt cel mai frecvent observate în orașele cu o populație mare de câini nevaccinați

Nu există medicamente care să omoare virusul, de aceea vaccinarea împotriva parvovirozei ar trebui să fie o rutină. Tratamentul pentru parvoviroză este conceput pentru a susține sistemul imunitar al câinelui și pentru a ajuta corpul lor să devină suficient de puternic în combaterea bolii.

Tratamentul pentru parvoviroză este, foarte costisitor, deoarece câinele  va avea nevoie de câteva zile de internare, asistență medicală și veterinară non-stop, medicamente și lichide. Facturile pot ajunge cu ușurință la sute, dacă nu chiar mii, de lei. Prețurile de vaccinare sunt mult, mult mai ieftine fără a menționa costurile emoționale pe care tot proprietarul le plătește.

Este foarte important ca în primele saptămâni de viața ale animalului să consultați și să respectați indicațiile pe care medicul veterinar vi le oferă.

Referințe:

Miranda Carla, Gertrude Thompson, Canine Parvovirus: the worlwide occurrence of antigen variants,  https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/

Monica SUĂTEAN, Catrinel Alexandra PEREDI, Diana Ioana OLAH, Mihaela NICULAE, Adrian Valentin POTÂRNICHE, Marina SPÎNU, G.F. BRUDAȘCĂ, „PARVOVIROSIS: A CASE REPORT AND A REVIEW OF LITERATURE”, 2018, University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine of Cluj-Napoca