Pisicile nu sunt ușor de manevrat, iar vizita la medic poate fi o experiență destul de grea pentru acestea. Examinarea clinică și administrarea tratamentului pot fi manopere foarte stresante pentru toate părțile implicate. Diferențele dintre câini și pisici sunt foarte mari. Planul preventiv anual trebuie pregătit considerând aceste diferențe.

Atunci când incercăm să ne înțelegem animalul, mediul în care acesta trăiește este foarte important. Pisicile sunt solitare se pot juca și vâna fără ajutorul haitei. Relația pe care pisica o are cu mediul în care trăiește este mult mai importantă decât relația cu alte pisici sau alte animale. Câinii sunt animale care au nevoie de haită, schimbările în mediul sunt depășite cu ușurință dacă sunt făcute cu haită sau cu cei cu care câinii se simt confortabil. Instinctele înnăscute ale pisicii, sunt cele ale unui prădător solitar care stă la pândă în liniște și acționează cu mișcări rapide și ușoare, luând prin surprindere prada. Natura respectă acest comportament iar corpul pisicii este ușor, construit din mușchi puternici și flexibili, dar de o suplețe care le oferă agilitate în mișcare. Strategia de vânătoare a câinilor se bazează pe anduranță, capacitatea de a urmări prada perioade și dinstanțe lungi

Când vine vorba de boală pisicile sunt maeștri în a masca semnelele clinice, de multe ori când începe să fie clar că ceva este în neregulă este târziu. Observarea modificărilor în comportamentul pisicii nu este importantă doar pentru a ameliorarea semnelor clinice, ci și pentru a reduce potențialele infecții (zoonoze) ce pot fi transmise la om.

Toxocara Cati este un nematod gastro-intestinal care infectează puii de pisică și poate provoca toxocarioza la oameni. Pisicile sunt principala gazdă a nematodului Toxocara Cati. Formele adulte de Toxocara Cati trăiesc de obicei în partea superioară a intestinului subțire, unde femelele produc în medie 200000 ouă/zi. Ouăle ajung în fecale, în acestă fază ele nu sunt infectate și necesită o perioadă de incubație, în sol până la embrionare. Dacă ouăle embrionate ajung în intestinul subțire al unei gazde ele eliberează larva care perforează peretele intestinal, intră în circulație și migrează la ficat și plămâni până la nivelul cordului stâng, de unde sunt diseminate sistemic în circulație (migrația somatică). În cele din urmă aceste larve pătrund prin vasele capilare și migrează către țesuturile vecine unde pot supraviețui ani de zile fără alte dezvoltări ulterioare (hipobioză).

La pisoi principala cale de infecție este la alăptare prin larvele care se găsesc în lapte. Ouăle infectate sunt ingerate de alte specii de animale, precum rozătoarele mici, care devin gazde paratenice și trec prin același ciclu somatic, prezența larvelor în țesuturi gazdelor paratenice fiind sursă de infecție pentru prădători (parateneză). Când o pisică vânează și prinde un șoarece infectat larvele L3 sau ouăle infectate sunt eliberate din țesuturile prăzii în timpul digestiei și își continuă dezvoltare în tractul intestinal. Gazdele paratenice așa cum sunt omul și rozătoarele mici se infectează accidental, prin ingerarea ouălor.

Imaginea de ansamblu este:

  • Formele larvare L 3 migrează către plămâni
  • La pisoii infectați, mai mici de 6 luni, migrația are loc la nivelul tractului digestiv
  • La adulți sunt următoarele particularități de considerat: Migrația somatică – atunci când larvele reintră în circulație; Formele larvare care migreză către țesuturi și rămân inchistate; Posibilitatea reactivării acestor chisturi cutanate pe durata estrului, sarcinii și alăptării.

Când ne dorim să folosim cea mai eficientă  cale de prevenție trebuie să avem în vedere că produsul terapeutic pe care îl alegem targetează formele digestive și formele din timpul migrației somatice. Produsele antiparazitare nu pot anticipa modificările hormale care se produc în corpul femelelor, modificări care reactivează larvele închistate subcutanat. Aici medicul veterinar poate observa și anticipa modifcările în comportamentul pisicii.

Nu există produse antiparazitare cu activitate larvicidă completă care să includă toate etapele imature, cum sunt larvele închistate cutanat, prin urmare riscul reinfectării poate apărea și după utilizarea unui produs antiparazitar.

În cazul zoonozelor la om cel mai vinovat pentru răspândirea bolii este considerat câinele, datorită ușurinței cu care poate defecă oriunde. Este de luat în calcul și faptul că, de cele mai multe ori, proprietarii uită să strângă după aceștia.  În literatura de specialitate importanța epidemiologică a Toxocara Cati nu este recunoscută la adevăratul potențial, fiind considerată de cele mai multe ori prin comparație cu Toxocara Cani. Cu toate că există cazuistică a infecțiilor cu Toxocara Cati la oameni și cu toate că în prezent diferențierea celor două tipuri de infecții este greu de făcut, doar infecțiile cu Toxocara Canis sunt considerate zoonotice. Diferențierea dintre cele două tipuri de infecții rămâne o provocare, facilitarea mecanismelor de diferențiere dintre cele două specii ar putea clarifica importanța epidemiologică a Toxocare Cati.

Toxocarioza la om este în topul 5 al celor mai neglijate infecții parazitare la nivel mondial. Infecția la om se produce prin ingerarea ouălor embrionate din mediul înconjurător. Semnele clinice de boală sunt variate, neurotoxocarioza indusă de stadiul larvar L3, prezintă patologii precum: meningita, encefalita, mielita. De asemenea au fost observate leziuni cerebrale predominant în substanța albă, pe lângă ocluzia vaselor arteriale cerebrale. Modificările la nivelul sistemului nervos central pot avea ca rezultate deficiențe motorii, tulburări neuropsihologice precum demența sau depresia și chiar modificări comportamentale. Studiile indică semne de sub dezvoltare și funcție cognitivă redusă la copii și adulții tineri. Sporadic au apărut rezultate care indică implicara acestor paraziți în scleroză multiplă și boala Alzheimer.

Diferențele dintre câini și pisici sunt foarte mari. Planul preventiv anual trebuie pregătit considerând aceste diferențe. Pentru a observa mai bine și pentru a înțelege schimbările prin care trece animalul nostru vizitele regulate la medic sunt esențiale. În protecția împotriva toxocariozei nu există produse antiparazitare cu activitate larvicidă completă care să includă toate etapele imature, cum sunt larvele închistate cutanat care se pot reactiva în timpul estrului, alăptării și gestației, prin urmare riscul reinfectării poate apărea și după utilizarea unui produs antiparazitar. Când ne dorim să folosim cea mai eficientă  cale de prevenție trebuie să avem în vedere că produsul terapeutic pe care îl alegem targetează formele digestive și formele din timpul migrației somatice. În acest proces medicul veterinar poate observa și decide care este cel mai bun plan preventiv.

Referințe:

Elisabeth Janecek, Patrick Waindok, Marion Bankstahl, Christina Strube  Abnormal neurobehaviour and impaired memory function as a consequence of Toxocara canis- as well as Toxocara cati-induced neurotoxocarosis, 2017. Disponibil la: https://doi.org/10.1371/journal.pntd.0005594

Centre for Disease Control and Prevention: https://www.cdc.gov/parasites/toxocariasis/biology.html

Maggie Fisher, Toxocara cati: an underestimated zoonotic agent, 2003. Disponibil la: https://bit.ly/3ch257e

Sharif, M. Nasrolahei, S. P. Ziapour, S. Gholami , H. Ziaei , A. Daryani, A. Khalilian Toxocara cati infections in stray cats in northern Iran, 2007. Disponibil la: https://bit.ly/39bmDMf