imagealt
Atât specialiștii din medicina umană cât și cei din medicina veterinară și-au concentrat eforturile și atenția către teritoriul bolilor infecțioase. Unul dintre cele mai mari succese ale științei veterinare moderne a fost controlul bolilor înfecțioase prin dezvoltarea și implementarea programelor de vaccinare.

Succesul acestor eforturi a fost dat de scăderea rapidă a prevalenței principalelor boli infecțioase la câine (cauzate de virusul distemper canin - CDV, adenovirusul canin – CAV și parvovirusul canin - CPV), după ce au fost introduse vaccinurile cu virus viu atenuat. Aceleași efecte benefice au fost înregistrate și în cazul felinelor, cu reducerea clară a mortalității cauzate de parvovirusul felin (FPV; panleokopenia felină), a morbidității cauzate de calicivirusul felin (FCV) și a infecțiilor cu hepes virus (FHV). Cu toate acestea succesul vaccinarii implică efort și sacrificii, iar problemele raportate în urma vaccinărilor sunt prioritare pentru medicii veterinari. Tocmai pentru că există provocări în vaccinologia animalelor mici, în 2006 The World Small Animal Veterinary Association - WSAVA (VGG) a inițiat grupul de ghiduri pentru vaccinare, cu misiunea specifică de a adopta o perspectivă globală asupra problemelor legate de practica vaccinării câinilor și pisicilor. La nivel mondial există un consens între specialiștii veterinari, ce aduce recomandări ce au la bază opinii, expertiză și date științifice.

În țările dezvoltate, la majoritatea câinilor și pisicilor din populața animalelor domestice, bolile infecțioase sunt considerate cel mai puțin frecvente, dar există zone geografice unde apar focare de infecție sporadice, iar situația populației de animalelor sălbatice sau a animalelor din adăposturi, este diferită de cea a animalelor cu proprietar. Specialiștii VGG observă  că în majoritatea țărilor în curs de dezvoltare, bolile infecțioase cheie rămân la fel de frecvente, așa cum era inițial în țările dezvoltate, acestea fiind una dintre principalele cauze ale mortalității la animalele mici. Nu există cifre exacte, dar estimările specialiștilor indică faptul că, în țările dezvoltate, doar 30-50% din populația animalelor de companie este vaccinată, procentele devenind din ce în ce mai mici în țările în curs de dezvoltare.

imagealt

Vaccinarea animalului nostru de companie este importantă pentru el, dar nu numai pentru el ci și pentru întreaga populație de animale din zona în care locuim, iar astfel contribuim la scăderea prevalenței bolii. Medicul veterinar poate personaliza planul de vaccinare în urma discuțiilor cu proprietarul și în funcție de particularităților fiecărui animal, fără a îl stresa din nici un punct de vedere.

Succesul recomandărilor făcute de Vaccination Guidelines Group - VGG depinde de implicarea proprietarului care trebuie să fie dispus să aducă animalul la medicul veterinar, pentru a începe vaccinarea. Există și situații în care costurile vaccinarii ne pot împiedica, însă de aceea este esențial să discutăm cu medicul veterinar, care poate găsi cea mai potrivită soluție pentru noi.

Medicii veterinari ne pot explica importanța tuturor aspectelor care cuprind sănătatea. Pentru a înțelege aspectele pe care le presupune o viață sănătoasă, este nevoie de multă răbdare și analiza detaliată, care să scoată în evidență elementele care alcătuiesc portretul de sănătate al unui animal. Anamneza este un proces esențial pe care trebuie să îl parcugem alături de medicul veterinar. Accetul fiind orientat către analiza detaliată a istoriei animalului, examenul fizic amănunțit și nu în ultimul rând îngrijirea individuală a animalului nostru.

Vaccinarea este o componentă importantă a planului de sănătate preventivă, ce poate fi personalizat în funcție de vârstă, rasă, starea sănătății, mediul de viață, stilul de viață (implicând contactul cu alte animale) și obiceiurile de a călători alături de animalul de companie. Cu înaintarea în vârstă nevoile preventive cresc. Nu există dovezi științifice, confrom cărora câinii și pisicile, mai în vârstă, care au fost vaccinate complet ca și pui, au nevoie de un program special de vaccinare. Însă exită în Marea Britanie studii care indică clar, cum în cazul pisicilor și câinilor vaccinați pentru prima dată antirabic, pentru a călători alături de proprietari, titrurile de anticorpi obținute nu au fost cele obligatorii din punct de vedere legal, pentru a preveni boala. Există astfel posibilitatea ca la animalele în vârstă care intră în cotact cu antigeni noi (vaccinate pentru prima oară), răspunsul imun să nu fie unul eficient.

Mediul în care locuiește animalul influențează starea de sănatate a acestuia și eficiența schemei de vacciare. Posibilele scenarii precum contactul cu alte animale, vizitele la tuns, plimbările prin parcuri sau zone împădurite, sau prin zone infestate cu căpușe sunt zone cu potențial infecțios. Sunt foarte multe variabile care nu se pot anticipa pentru a controla toate posibilele scenarii, însă ce putem contrala sunt alegerile preventive pe care le facem împreună cu medicul veterinar, dar și pe cont propriu.

Referinte:

Day M. J., Horzinek M. C., Schultz R. D., Squires R. A., „Guidelines for the vaccination of Dogs and Cats”, Vaccination Guidelines Group (VGG)- World Small Veterinary Association (WSAVA), Journal of Small Animal Practice, Vol 57, 2016. Accesat la: https://wsava.org/