Antibioticele: UZ sau Abuz?
În ultimii cincizeci de ani, numărul animalelor de companie din societatea modernă a crescut substanțial, iar rolul lor societal s-a schimbat. Atenția asupra bunăstării lor a crescut ca urmare a contactului strâns dintre proprietari și animalele lor de companie.
Antibioticele sunt medicamente utilizate în tratamentul infecțiilor bacteriene.
Ele pot fi fie naturale, fie sintetice.
Antibioticele ucid sau inhibă dezvoltarea bacteriilor la locul infecției, permițând astfel sistemului imunitar să își joace rolul împotriva infecției. Câteva dintre ele dețin, de asemenea si o activitate antiprotozoică. Deși antibioticele nu au efect asupra virusurilor, în unele cazuri pot avea un impact asupra evoluției unor boli virale prin controlul infecțiilor bacteriene secundare.
In mare parte antibioticele sunt clasificate pe baza impactului lor asupra populației bacteriene. Antibioticele bactericide pe de o parte sunt capabile să omoare bacteriile, pe când antibioticele cu efect bacteriostatic inhibă doar creșterea lor.
Pentru a evalua activitățile bacteriostatice și bactericide ale antibioticelor împotriva unei tulpini bacteriene date, se determină MIC și MBC ale acestora.
CMI (concetratia minima inhibitorie) corespunde celei mai mici concentrații inhibitorii de antibiotice necesare pentru a preveni creșterea vizibilă a unei tulpini bacteriene, iar MBC la cea mai mică concentrație necesară pentru a ucide 99,9% din bacterii. În funcție de ce antimicrobian folosim, ele trebuie să ajungă la locul țintă la o concentrație mai mare decât MIC sau MBC pentru a fi eficiente. Rețineți că distribuția MIC și MBC a oricărei specii de bacterie date pentru un anumit antibiotic este aceeași , peste tot în lume, în orice moment, indiferent dacă tulpinile bacteriene sunt de origine umană sau veterinară.
Efectul clinic al antibioticelor poate fi, de asemenea, dependent de concentrație sau de timp.
Un antibiotic dependent de concentrație are efect atunci când concentrația sa la locul țintă este ridicată. Cu cât este mai mare concentrația, cu atât va fi mai rapid și mai eficient. Acest tip de antibiotic poate fi administrat în doze mari, cu o singură administrare pe zi sau la anumite intervale de timp.
Pe de altă parte, un antibiotic dependent de timp are un efect atâta timp cât concentrația sa rămâne peste MIC.
Trebuie sa retinem că creșterea dozei nu are niciun efect asupra activității sale, ci doar timpul de expunere. Acest tip de antibiotic poate fi administrat în doze repetate separate, perfuzii sau ca un produs cu acțiune îndelungată.
Așa cum am detaliat mai sus antimicrobienele sunt esențiale pentru tratamentul bolilor infecțioase la oameni și animale de companie și există o suprapunere substanțială în clasele de antimicrobiene utilizate în aceste două domenii ale medicinei. Contactul strâns dintre animalele de companie și proprietarii acestora oferă o oportunitate de transfer de rezistență antimicrobiană (sau bacterii rezsitente) despre care în momentul de față avem foarte puține date, dar cu siguranță aceste statistici sunt masiv subestimate.
Pierderea eficacității substanțelor antimicrobiene poate compromite serios sănătatea și bunăstarea animalelor. Necesitatea unor noi antimicrobiene pentru terapia infecțiilor multi-rezistente, în special a celor cauzate de bacterii Gram-negative, a fost recunoscută inclusiv în medicina umană.
Din pacate în momentul de față nu se efectuează nici o evaluare a riscurilor atunci când se aproba un produs antimicrobian veterinar destinat animalelor de companie. O chestiune mai puțin cunoscută este aceea că oamenii pot dobândi bacterii rezistente sau gene de rezistență corespunzătoare nu numai prin consumul produselor alimentare de origine animala, ci și prin contactul cu animalele lor însoțitoare.
Se știe acum că mai multe organisme rezistente problematice (de exemplu, Staphylococcus aureus rezistent la meticilină) sunt împărțite între animale de companie și oameni. Datorită îngrijorării actuale cu privire la apariția infecțiilor multirezistente și la lipsa unor tratamente noi în curs de dezvoltare este incurajată și recomandată utilizarea terapeutică judicioasă a antimicrobienelor la pisici și câini pentru a limita riscul asupra sănătatii publice.
Alternative terapeutice trebuie luate în considerare înainte de terapia antimicrobiană.
- Aceaste includ îngrijire de susținere, cum ar fi corectarea anomaliilor de lichide și electroliți, menținerea echilibrului acido-bazic și asigurarea unei nutriții adecvate.
- Intervenția chirurgicală poate fi necesară în anumite Utilizarea antimicrobienelor pentru prevenirea infecției poate fi justificată numai în cazurile în care există riscul să apară complicații cu infecții bacteriene.
Terapia antimicrobiană trebuie utilizată în mod corespunzător în contextul chirurgical.
- Administrarea de antimicrobiene nu trebuie să înlocuiască manoperele chirurgicale sterile adecvate.
- Tehnica sterilă și manipularea adecvată a țesuturilor ar trebui să elimine necesitatea antibioticelor profilactice în ovariohisterectomii și în majoritatea celorlalte proceduri sterile.
- Profilaxia chirurgicală antimicrobiană trebuie sa se bazeze pe utilizarea unui agent antimicrobian cu efect scurt si cu aplicare imediata inainte si dupa operatie
- Plăgile chirurgicale pot fi clasificate ca fiind curate, curate - contaminate și murdare infectate.
- Plăgile chirurgicale curate nu necesită terapie antimicrobiană continuă, cu excepția cazului în care există o întrerupere a tehnicii sterile sau dacă a fost introdus un implant chirurgical.
- În cazul plăgilor curate- contaminate și murdare infectate trebuie prelevata proba și cultivata pentru a determina antibioticul adecvat.
Utilizați antimicrobieni cu un spectru îngust actiune ori de câte ori este cazul.
- De câte ori avem ocazia este recomandat să folosim un antibiotic cu spectru îngust eficient doar împotriva unei singure clase de bacterii.
Când tratamentul antimicrobian combinat aduce beneficii clince, evitați utilizarea de antibiotice ale căror acțiuni sunt antagonice.
- Un antibiotic care inhibă creșterea microbilor (ex: tetraciclină) nu trebuie combinat în planul terapeutic cu un antibiotic a cărui eficacitate este dependentă de creșterea rapidă a bacteriilor (ex: penicilina).
Recunoașteți, corectați și preveniți de câte ori este posibil factorii de risc pentru infecții la pisici și câini. Aceștia includ, dar nu se limitează la:
- Cateterism urinar
- Catetere intravenoase
- Plăgi muscate traumatice
- Factori de mediu (stres, aglomerare, igienă precară, transport, temperaturi extreme, ventilație slabă și umiditate ridicată)
- Virusul leucozei feline, infecția cu virusul imunodeficienței feline sau altă boală debilitantă
- Medicamentele imunosupresoare (agenți chimioterapeutici, terapie cu glucocorticoizi)
- Boli endocrine (pisicile diabetice sunt mai predispuse la infecții ale tractului urinar, pielii și gurii; câinii cu hiperadrenocorticism sunt mai predispusi la infecții urinare și ale pielii)
Utilizarea antimicrobiană terapeutică trebuie limitată doar la indicațiile clinice adecvate.
- Un diagnostic de certitudine ar trebui stabilit ori de câte ori este posibil și ar trebui evitată utilizarea empirică.
- Medicii veterinari practicieni trebuie să depună eforturi pentru a exclude infecțiile virale, parazitismul, micotoxicoza, dezechilibrele nutriționale și alte afecțiuni care nu vor răspunde terapiilor antimicrobiene.
- Terapia antimicrobiană nu este indicată în majoritatea infecțiilor respiratorii superioare virale (de exemplu, herpesvirus felin sau calicivirus și parainfluenza canină) atunci când nu există suspiciunea de a fi complicate cu infecții bacteriane secundare.
- De asemena majoritatea cazurilor de pancreatită la câini și pisici nu contin o componentă bacteriană.
- În același timp majoritatea cazurilor de boală a tractului urinar inferior felin nu implică componenta bacteriană și în astfel de cazuri nu sunt indicate antimicrobienele.
Datele disponibile au arătat că bacteriile rezistente apar la animalele de companie. Mai mult, lipsa unor antimicrobiene eficiente în viitor, poate facilita dezvoltarea și transmiterea rezistenței bacteriene (datorită tratamentului ineficient, care poate conduce la episoade de infecție mai lungi, chiar și infecții cronice). Problemele dezvoltării rezistenței la anitibiotic și controlului infecțiilor în spitalele de animale de companie imită cele din spitalele umane (ECDC și colab., 2009). Spitalele din ambele scenarii sunt facilități cu densitate mare de pacienți si cu utilizare intensivă a antimicrobienelor, prin urmare, sunt medii cu risc ridicat pentru apariția și răspândirea infecțiilor nosocomiale și a bacteriilor rezistente. (Johnson, 2002; Morley, 2004). Odată cu creșterea cererii de terapie avansată, împreună cu răspândirea bacteriilor MDR, se poate prevedea nevoia viitoare de noi antimicrobiene si în medicina veterinară.