Infecțiile cu viermi plați sau cestodozele sunt o tulburare intestinală frecventă la câini și pisici. Prezența segmentelor de viermi la nivel perianal și mâncărimea în acestă zonă este una dintre principalele cauze care îi determină pe proprietari să meargă la veterinar.

Cestodozele sunt afecțiuni care sunt cauzate de infestarea cu cestode adulte din ordinul Cyclophyllidea sau din ordinul Pseudophyllidea. Manifestările clinice ale infecției nu sunt evidente, iar dacă vorbim despre pisici acestea machează foare bine problemele.

Helmintozele intestinale cronice prezintă de regulă importanță medicală redusă, importanță economică indirectă, dacă ne gândim la animalele de rentă, dar mai ales importanță socială, tenia echinococică fiind responsabilă pentru echinococoza alveolară la om, iar Dipylidium caninum și Dipylidium latum fiind de asemenea specii care parazitează și omul.

Cestodele se dezvoltă în intestinul subțire al gazdei (animale și om) prezintă scolex (cap) cu rostrum (structură asemănătoate unui cioc), corpul este format din proglote (segmente), proglotele ovigere situate posterior și conțin embrioni. Larvele sub formă de cisticerc, strobilocerc, echinococ se dezvoltă la mamifere.

Taenia Taeniaeformis

Cea mai cunoscută formă de infestație cu cestode la om sunt teniazele. Teniaza este o infecție parazitară cauzată de ingestia de cisticerci. La om aceste infecții se manifestă clinic în cazul contactului cu Taenia saginata (gazdă intermediară bovinele) sau Taenia solium (gazde intermediare porcinele), care se găsesc în apă sau alimentele contaminate, în mod special în carnea de vită sau de porc. Oamenii se infectează prin ingestia de carne de vită sau de porc insuficient preparată termic, care conține forme larvare.

Taenia taeniaeformis măsoară 15-60 cm până la 2 m.  Scolexul este cilindric, prevăzut cu 4 ventuze rotunde, proeminente. Rostrumul este prevăzut cu 26-62 de croșete așezate pe două rânduri sub formă de coroană dublă. Gâtul are lățimea scolexului, iar proglotele ovigene au formă de clopot. Taenia taeniaeformis parazitează intestinul subțire la pisică, vulpe, linx, lup, hermelină.

Taenia infectează frecvent și animalele domestice. Teniile adulte trăiesc în intestinul subțire al pisicii își elimină la exterior proglotele terminale, în fecalele pisicii. Aceste proglote au propia lor motilitate și nu sunt eliminate doar cu fecalele, ele fiind capabile să iasă prin sfincterul anal al pisicii agățandu-se de blană sau putând fi observate târându-se pe lângă pisică. Proglotele terminale se pot deplasa pe distanțe destul de mari. Gazdele intermediare sunt rozătoarele mici, larvele migrează prin peretele intestinal al acestora și dezvoltă stadiul larvar de strobilocerc (Cysticercus fasciolaris) în ficatul gazdei. Strobilocercul este o formă larvară care are un corp lung, segmentat care prezintă, posterior, o vezică terminală, iar anterior are un scolex foarte asemănător cu cel pe care îl are tenia adultă. La 2 luni strobicercul devine infecțios pentru pisică, în cazul în care acesta îl ingeră. Odată ce pisica ingeră strobicercul porțiunea posterioară este digerată, iar porțiunea anterioară acestuia începe să se dezvolte în intestinul pisicii. Tenia adultă se va forma în aproximativ 6-8 săptămâni.

Ouăle trecute prin fecalele pisicii sunt infecțioase pentru multe specii de rozătoare și chiar pentru iepuri. Mobilitatea crescută a proglotelor le permite acestora să se deplaseze în mediu la distanță destul de mare de locul în care pisică și a depus fecalele.  Aduții de Taenia taeniaeformis au fost depistați și la oameni cel mai frecvent la copii. Semnele clinice semnalate au fost ușoare dureri abdominale.

taeniaeformis

Dipylidium Caninum

Majoritatea paraziților au specificitate de gazdă, dar există și paraziți  precum Dipylidium caninum care infectează și câinii și pisicile. Dipylidium caninum infectează și oamenii prin ingerarea accidentală a gazdei intermediare, puricele.  Cei mai predispuși sunt în principal sugarii și copii.

Dipylidium caninum poate ajunge până la 70 cm cu o lățime de 2-3 mm. Scolexul are aproximativ 0,5 mm și este dotat cu cârlige și ventuze prin care scolexul se atașează de peretele intestinal al gazdei. Corpul este format din proglote și  nu are tub digestiv și nici sisteme ciculatorii sau respiratorii. La nivelul fiecărei proglote se realizează schimburile cu mediul. Fiecare proglotă are organe reproducătoare feminine cât și masculine care se termină cu un por genital genital comun. Porul genital este rudimentar dezvoltat la proglotele tinere. Proglotele tinere se dezvoltă progresiv, dimensiunea proglotului crește pe măsură ce se deplasează spre zona caudală. Proglotele mature sunt pline de ouă, acestea sunt segmentele ce urmează să se detașează de corp, fiind eliminate prin fecalele gazdei. Dimensiunea proglotelor eliminate este de aproximativ 1 cm cu lățimea de 2-3 cm. Ouăle sunt protejate de o capsule fiind grupate câte 5 sau 20 ouă.

Câinii și pisicile secretă proglotele mature cu ouă prin fecale. Gazda intermediară cea mai cunoscută este puricele, însă s-a observat că și păduchii contribuie la răspândirea acestui cestod. Larvele de purici ingeră activ resturi din mediu precum firele de păr, piele și chiar fecalele ce pot conține proglotele cu ouă. Ouăle de Dipylidium pot supraviețui în mediu între 1 și 4 luni.

Larvele cisticercoide se dezvoltă în corpul larvelor de purice unde rămân viabile, dar nu infecțioase pentru carnivore. În corpul puricilor adulți acestea devin infecțioase. Câinii și pisicile se infectează dacă ingeră puricii ce conțin larvele de Dipylidium. După îngestie larvele nu migrează, ci rămân în intestinul subțire unde dezvoltă cestodul adult în 4-6 săptămâni.

Majoritatea infecțiilor cu Dipylidium sunt asimptomatice. La animalele de companie apare mâncărimea în zona perianală, iar animalul începe să se scarpine de podea. Pot apărea tulburări gastrointestinale ușoare. Cele mai evidente semne la animale și copii sunt apariția proglotelor ovigere în regiunea perianală, în fecale, pe scutec și ocazional pe podea sau pe mobilier. Proglotele sunt mobile, dar doar în primă fază, după ce abia au fost eliminate și pot fi confundate cu viermi sau larvele de muscă.

Dipylidium_LifeCycle_lg

Echinoccocus Multilocularis

Pentru continuitatea ciclul de viață Echinoccocus multilocularis are nevoie de gazde definitive, precum vulpea, lupul, pisica, uneori și câinele, dar și de gazdele intermediare. Echinoccocus m. măsoară 1,5 -3,5 m și are 2-4 proglote, ultima ovigenă. Adulții se dezvoltă în 4 săptămâni în gazda finală și supraviețuiesc până la 6 luni, însă infestațiile sunt masive implicând câteva sute de cestode. Adulții trăiesc în intestinul subțire al gazdei unde pot locui până la 200000 viermi/gazdă. Imunitatea deficitară a gazdei permite reinfestări multiple. Gazdele intermediare reprezentate de rozătoarele mici, în special șoarecii de câmp (Avicola Terrestris). În gazdele intermediare se produc formele larvare de Echinoccocus m. care au nevoie de 1 până la 3 luni pentru a se dezvolta în parechimul hepatic, au o structură particulară (prezintă numeroase vezicule fiice), metacestodoza produsă este cunoscută sub numele de echinococoză alveolară.

Proglotele ovigene ale cestodului ajung în mediu prin intermediul gazdelor definitive. Acestea au mobilitate proprie și pot părăsi corpul gazdei la nivelul sfincterului anal și inafara defecării. O parte din ele se opresc în cutele perianale provocând prurit intens, animalul începe să se scarpine, frecând regiunea perianală de pământ. Proglotele conțin un număr mare de ouă, foarte rezistente în mediu. Ouăle ajung pe iarba, zarzavaturi, fructe de pădure, în apă stătătoare sau curgătoare de unde pot fi ingerate cu ușurință de rozătoare și accidental de om. Ciclul biologic se încheie când oul ajunge în tractul digestiv al gazdelor intermediare. Din ouă embrionii trec în circulația gazdei unde formează stadiile larvare Echinoccocus m., care se dezvoltă rapid în ficat.

Echinococoza alveolară este o zoonoză cu potențial dramatic în cazul în care este gestionată incorect. Mai multe studii indică ca acestă boală este o reală problemă pentru sănătatea publică fiind considerată boală emergentă și reemergentă.

Omul se infectează mâncând fructe sălbatice sau manipulând cadavrele animalelor infectate. Larvele se dezvoltă în ficat, pot apărea dureri în acestă regiune, pierdere în greutate, icter. Tratamentul presupune ablația parțială a ficatului sau grefarea unui ficat sănătos.

981818f70dc0c031d98ec029d146f171

Tratamentul infestațiilor cu cestode la om și la animale se face cu praziquantel. Doza recomandată la animale este de 5-10 mg/kg greutate corporală, administrare orală, injectabil sau transcutanat.

În cadrul celui mai recent studiu multicentric European 50.7% de pisici domestice au avut rezultate pozitive pentru cel puțin un parazit intern sau extern. Paraziții externi au fost găsiți la 29.6% din pisici, iar paraziții interni au fost identificați la 35.1% din pisici. Cu siguranță aceste cifre s-au modificat și considerând bolile emergente și reemergente putem presupune o creștere.

Pisicile sunt maeștri în ascuderea semnelor de boală. Din fericire medicii veterinari știu să observe și să preîntâmpine primele semnale înainte ca acestea să devină probleme dificile sau prea costisitor de tratat. Controalele medicale regulate sunt mult mai utile decât să așteptăm până când ceva este în mod evident greșit.  Să nu uităm și de prevenția antiparazitară. Paraziții sunt peste tot. Ei pot fi găsiți pe plante și pe sol. Se poate să îi purtați pur și simplu pe pantofii plini cu noroi. Drept urmare, riscul de infestație pentru pisică este mare, chiar și pentru pisicile care locuiesc doar în interior.

Controlul paraziților pe tot parcusul anului este cheia unei relații echilibrate între proprietar și pisică, și nu trebuie privit ca o luptă. Există opțiuni care funcționează pentru temperamentul fiecărui animal de companie. Dacă începem controlul paraziților de când pisicile sunt mici, acestea au timp să se obișnuiască cu produsele trasndermice. Produsele transdermice, aplicate topic pot face tratamentul pisicilor mai puțin stresant pentru toată lumea. Un singur tratament nu este suficient. Reinfecțiile pot apărea, iar cei mai mulți paraziți persistă în mediu mulți ani de zile.

Majoritatea pisicilor dorm în paturile stăpânilor, ceea ce poate crește riscul zoonotic. Considerând modul de propagare al infecțiilor cu cestode litiera pisicii poate fi un real focar de infecție, în cazul în care nu se respectă deparazitarea lunară. Pe lângă deparazitarea internă a pisicilor, este recomandat, ca măsură de precauție, igienizarea zonelor care pot fi contaminate cu ouă sau larve, cum ar fi litierele care nu sunt acoperite. Riscul zoonotic este atenuat prin eliminarea promptă, a materiilor fecale de pisică, în condiții de siguranță,  evitând aruncarea în vasele de toaletă. Spălatul mâinilor după această operațiune este la fel de important.

Tratamentele antiparazitare lunare protejează întreaga familie. Nevoia unui tratament antiprazitar complet, eficient și simplu de administrat, fără a cauza neplăceri pisicilor, este satisfăcută de produsele antiparazitare complexe.  În curând singurul tratament antiparazitar all-in-one pentru pisici, care ucide puricii, căpușele, viermii rotunzi și viermii plați, va fi înlocuit de o nouă versiune îmbunătățită, mult mai eficientă. Fără zgârieturi, fără pastile, o soluție blândă cu aplicare topică, ușor de utilizat. Cercetări științifice extinse au condus către o combinație eficientă ce are la bază trei ingrediente active Praziquantel, Eprinomectin și pentru prima oară în istoria medicală la pisică Afoxolaner. Pisica beneficiază de cea mai completă protecție împotriva paraziților interni și externi.

 

Referințe:

Batsch, Taeniataeniaeformis, 1911. Accesat: https://bit.ly/2RDbwp

Backer  David, Taenia taeniaeformis, 2006. Accesat: https://bit.ly/3mOLdYV

Barabasi Siko, Cozma Vasile., Echinococoza alveolară. O posibilă zoonoză emergent în România. Accesat: https://bit.ly/32jX2wZ

Beugnet Frederic, Halos Lenaig, Gillot Jacques, „Textbook of Clinical Parasitology in dogs and cats”, Ed. Grupo Asis Biomedia, 2018.

Beugnet Frederic, Bordeau Patrick, Chalvet-Monfray Karine, Cozma Vasile, Farkas Robert, Guillot Jacques, Halos Lenaig, Joachim Anja, Losson Bernard, Miro Guadalupe, Otranto Domenico, Renaud Marine, Rinaldi Laura, Parasites of domestic owned cats in Europe:co-infestation and risk factors, 2014. Accesat: https://bit.ly/2Rrrcfp

Mehlhorn Heinz, Dipylidium caninum, 2016. Accesat https://doi.org/10.1007/978-3-662-43978-4_916

Mitrea Ioan Liviu, „Bolile parazitare la animale”, Ed. Ceres, 2002.

Lidia Garcia-Agudo, Pedro Garcia-Martos, Manuel Rodriguez-Iglesias, Dipylidium caninum infection in an infant: a rare case report and literature review, 2014. Accesat: https://doi.org/10.12980/APJTB.4.2014APJTB-2014-0034

Imagini: https://bit.ly/2Qp0jbx; https://bit.ly/3e8kdQn