După o existență de peste milioane de ani, timp în care au trecut la o viață parazitară, puricii sunt insecte aptere, hematofage, paraziți obligatorii.Dependența puricilor de gazda lor se repercutează asupra morfologiei, fiziologiei și comportamentului acestora. Speciile de ungulate și păsări care nu au un adăpost permanent sau care nu cuibăresc sunt lipsite de purici. Cele mai multe specii de purici nu afectează semnificativ gazdele lor. Speciile care parazitează oamenii și animalele de campanie au o importanță sanitară și/sau veterinară deosebită.

Sistematică și morfologie

Puricii  sunt încadrați sistematic în ordinului Siphonaptera, cu peste 2.500 de specii parazite la mamifere şi păsări. Aproximativ 94% dintre specii sunt ectoparaziți ai mamiferelor, iar 6% parazitează păsările. Cele mai importante specii de interes medical/veterinar sunt: Ctenocephalides felis, C. canis, Pulex irritans, Spilopsyllus cuniculi, Echidnophaga gallinacea Xenopsylla cheopis, Tunga penetrans, Ceratophyllus gallinae, C. niger, Nosopsyllus fasciatus.

Ctenocephalides felis este considerat cel mai frecvent purice la câini și pisici fiind colectat și de pe animale sălbatice.

Specificitatea de gazda a puricilor este larga, ei trecând ușor de la o gazdă la alta, fapt ce duce la transmitere a unor boli la om și animale.

Puricii adulţi au o morfologie diferită de alte specii de insecte. Corpul este aplatizat latero-lateral și puternic cheratinizat, lipsit de aripi, între 1,5 și 10 mm lungime, dimensiuni în favoarea femelelor.

Culoarea variază de la brun închis la negru, iar pe suprafața sa sunt dispuși numeroși spini mai mari sau mai mici, orientați posterior.

Forma aplatizată lateral, caracteristica morfologica unica printre insecte, le facilitează progresia printre firele de păr. Conformația specifică (gât scurt și corpul acoperit cu țepi îndreptați spre înapoi) împiedică gazda să se debaraseze ușor de purici.

Corpul este divizat în: cap, torace și abdomen. Capul este înalt, îngust și cuneat. Forma capului este extrem de variabilă și constituie un criteriu de identificare a speciei. Tot pe cap sunt situați ochii, bine dezvoltați la speciile de interes medical sau veterinar.

În fosele antenale sunt antenele, scurte, trisegmentate şi boante. În timpul acuplării au poziție erectă fiind folosite pentru imobilizarea femelei.

Aparatul bucal al puricilor adulți este adaptat pentru înțepat şi supt. În timpul hrănirii sunt inoculate substanțe anticoagulante, diverse componente salivare, alergeni sau agenți patogeni. Timpul de hrănirea este de 2-10 minute, iar o femelă ingeră o cantitate dublă de sânge comparativ cu masculii.

Toracele este trisegmentat (pro-, mezo- și metatorace), pe el se articulează trei perechi de picioare. Ultima pereche este mult mai mare, puternic adaptată pentru efectuarea salturilor.

Abdomenul este alcătuit din 10 segmente, vizibile sunt opt, ultimele fiind puternic modificate. Pe fiecare segment se găsește o pereche de stigme respiratorii.

Ciclul biologic

Puricii sunt insecte holometabole, cu mai multe stadii evolutive: ou, trei stadii larvare, pupă (nimfă) şi adult . În condiții optime, ciclul poate dura doar 18 zile, însă, în lipsa condițiilor, se poate prelungi la peste un an.

Ciclu_biologic_purici

În condiții ideale, o femelă fecundată poate ponta de la câteva sute de ouă la câteva mii în întreaga sa viață. Sunt depuse în blana sau penajul animalului, de unde majoritatea ouălor jung pe sol, iar la speciile nidicole sunt depuse în cuibul păsărilor.

Eclozionarea se produce după o incubație de 2-6 zile, când larva sparge peretele oului cu ajutorul unui spin cefalic ascuțit.  Majoritatea larvelor de purici sunt foarte active, se hrănesc cu materii organice prezente în mediul lor de viață, dar pot fi găsite și pe gazdă. Puricii adulți ai pisicii, câinelui, iepurelui și multe alte specii, elimină fecale cu un bogat conținut sanguin pentru a asigura resurse nutritive larvelor.  Unele larve au comportament prădător consumând acarieni, iar altele recurg la canibalism, în lipsa unui substrat nutritiv îndestulător.

După două năpârliri succesive L1 devine L3, care măsoară aproximativ 5 mm. La terminarea stadiului de L3, larva complet dezvoltată își țese un cocon lipicios din mătase, de care aderă particule din mediu, camuflându-l. În interiorul coconului, după câteva zile de quiescenţă, L3 se transformă în nimfă. Durata stadiului pupal este de 1-2 săptămâni, în condiții optime, dar ea este influențată de condițiile de mediu și de disponibilitatea unei gazde, astfel că se poate prelungi la un an și chiar peste. Pupa rămâne într-o stare de quiescență până la perceperea unei vibrații din mediu.

După această perioadă nimfa se transformă în adultul, care părăsește cuticula pupală de năpârlire, dar rămâne în interiorul coconului ca adult preemergent. Acesta poate rămâne în stare quiescentă în cocon până când stimulii din mediu sau vibrațiile produse de întoarcerea gazdei în adăpost declanșează emerjarea adultului. La C. felis, adultul pre-emergent poate fi rezident în cocon pentru 4-5 luni pentru a evita desicaţia sau alți factori adverși, iar emerjarea se produce în aproximativ 30 de secunde.

Atât masculii, cât şi femelele se hrănesc cu sânge. Ambele sexe sunt dependente de prima priză de sânge. Într-o singură zi, o femelă poate ingera până la de 15 ori greutatea sa corporală, însă tungidele cresc în dimensiune de aproape 1.000 de ori.

Hrănirea adultului se poate petrece sporadic pe orice gazdă, nu doar pe cea favorabilă. Datorită acestui comportament alimentar putem spune că puricii au, mai degrabă, preferință de gazdă decât specificitate de gazdă.

Majoritatea speciilor de purici produc generații succesive la intervale regulate, în condiții favorabile. Intervalul dintre generații este de 20-28 de zile la C. felis şi C. canis.

Împerecherea se poate realiza atât înainte, cât și după priza de sânge, iar ponta debutează la câteva zile de la emerjarea femelei. Acuplarea durează, în medie, 3 ore.


Importanța veterinară și medicală

Legat de importanța veterinară și medicală, pe lângă faptul că provoacă un mare disconfort, iar în caz de parazitism foarte intens se poate ajunge la anemie și chiar moarte, puricii sunt vectori pentru foarte mulți agenți patogeni.

Deplasarea pe corpul animalului și înțeparea pielii pentru a se hrăni creează disconfort, iar, ulterior, apare inflamația şi pruritul. Ca urmare, se pot produce automutilări, în urma gratajului sau mușcării la locul înțepării, iar, în timp, complicații bacteriene.

În cazurile infestațiilor masive acțiunea spoliatoare a puricilor duce la instalarea anemiei de intensităţi variabile. Animalele puternic infestate pot muri, însă acestea sunt cazuri izolate, sporadice.

De asemenea, puricii acţionează şi indirect asupra gazdei. Ei pot fi gazde intermediare sau pot fi vectori pentru anumiţi agenţi patogeni la animale şi om. Astfel, atât C. felis, cât şi C. canis şi, mai rar, P. irritans pot servi ca gazde intermediare pentru Dipylidium caninum, banalul cestod al câinelui şi pisicii.

Pot fi gazde intermediare pentru Hymenolepis diminuta, respectiv H. nana. Aceste cestode pot parazita accidental şi omul, în special copiii.

Dintre nematode, filaria Acanthocheilonema reconditum foloseşte puricii câinelui şi pisicii ca gazde intermediare.

Agenții patogeni bacterieni cei mai frecvent vehiculați sunt cei ai ciumei şi tularemiei.

Au fost identificate specii de purici ca purtătoare naturale a rickettsiei Rickettsia typhi care produce tifosul murin.

Dintre bacterii, puricii pot vehicula Francisella tularensis (produce tularemia), Salmonella enteritidis (produce salmoneloza), Staphylococcus aureus (produce stafilococia) şi Bartonella henselae (produce boala zgârieturi de pisică). Pot fi transmise şi alte specii (Borrelia burgdorferi, B. duttoni, Listeria monocytogenes, Y. pseudotuberculosis, Erysipelothrix rhusiopatiae şi Brucella abortis). În plus, pot vehicula Pseudomonas mallei şi P. pseudomallei.

Puricii au un rol nesemnificativ în transmiterea unor virusuri patogene pentru om, cum ar fi virusul febrei hemoragice de Omsk, virusul encefalitei estivale ruseşti şi virusul coriomeningitei limfocitare, chiar dacă acestea au fost izolate din corpul lor. La pisică, pot transmite virusul leucopeniei, iar la iepuri, virusul mixomatozei.

Dintre protozoare, puricii pot transmite activ peste 10 specii de tripanosome, cea mai importantă fiind Trypanosoma lewisi, care produce tripanosomoza murină. Au, însă, rol incert în vehicularea altor protozoare, cum sunt sporozoarele hemogregarine (Hepatozoon erhardovae, H. pitymisi şi H. sciuri) sau diverşi simbionţi.

Însă cel mai important rol în patogenie este reprezentat de potenţialul alergizant al puricilor, manifestat atât la animalele infestate, cât şi la om. Hipersensibilitatea se poate produce, adesea, în urma inoculării salivei în timpul prizei de sânge, dar ea se poate declanșa şi ca urmare a preluării alergenilor proveniţi de la exuviile puricilor, mai ales pe cale respiratorie.



Controlul parazitologic

Ciclul biologic îngreunează și complică aplicarea măsurilor de control al puricilor.

Analizând ciclul biologic rezultă piramida populațională, care evidențiază că 5% din populația de purici este reprezentată de adulți, care se găsesc pe animale. Restul de 95% din populație este reprezentată de stadiile juvenile, care se găsesc în mediul de viață al animalelor. În consecință, aplicarea de insecticide pe animalele de companie nu rezolvă problema controlului puricilor în lipsa unui management integrat, care să aibă în componență și măsuri de igienă a animalului, mediului, de reglare a stadiilor juvenile prin administrarea de regulatori de creștere sau aplicarea de măsuri de așa zis management verde al puricilor.

Pentru o abordare realistă a controlului parazitologic trebuie ținut cont de mai multe aspecte din biologia puricilor, și anume că: principala sursă de purici pentru animale de companie sunt puricii nou-emerjati prezenți în mediu; pupele sunt extrem de rezistente și protejate mecanic de efectele insecticidelor; adulții, în absența stimulilor corespunzători, pot ieși din cocon după câteva luni .

Pentru a eradica infestarea cu purici, trebuie eliminate atât stadiile adulte, cât și cele imature, ceea ce înseamnă că metodele unice nu sunt eficiente. În consecință trebuie aplicat un program de combatere integrat a puricilor.

Cel mai important aspect în cadrul programului îl reprezintă modul în care proprietarul înţelege să aplice tratamentul atât animalului, cât şi mediului în care trăieşte acesta în acelaşi timp şi la intervale regulate. Acolo unde proprietarii sunt refractari eşecul este inevitabil.

parazit

Utilizarea insecticidelor oferă cele mai spectaculoase rezultate. Trebuie avut în vedere faptul că au potenţial toxic şi se pot acumula, atât în corpul animalului cât şi în mediu. De asemenea, se va ţine cont şi de posibilitatea instalării fenomenului de rezistenţă .

Insecticidele pot fi administrate în diverse moduri: prin îmbăiere, pulverizare, aspersare, prăfuire/ pudrare, spot-on, oral, subcutanat sau coliere antiparazitare.

Există numeroase substanțe care pot fi utilizate și anume: avermectine și milbemycines (lactone macrociclice), carbamați, cloronicotinyl nitroguanidine (neonicotinoide), cyclodiene organochlorinate, formamidine, organophosphați, oxadiazine, phenylpyrazoli, pyretroide, semicarbazone, spinosyne, analogi de hormoni juvenili, organofluorine benzoylurea.

Isoxazolinele sunt o clasă nouă de insecticide, pe piață din 2015, cu efect direct și rapid asupra puricilor (eficacitate def 100% în 12-24h post infestare) și cu un efect indirect de prevenire a transmiterii cestodelor la câini și pisici. Afoxolaner asociat cu milbemicină oximă administrat oral a asigurat protecție indirectă împotriva ingerării puricilor adulți infectați cu larve cisticercoide de Dipylidium caninum.

O combinație foarte bună de substanțe active care vizează puricii și cele mai frecvente cestode la pisici (Dipylidium caninum) este eprinomectina, fipronil, praziquantel și (S) -metopren. Această combinație acționează asupra puricilor adulți, ouălor și stadiilor juvenile, dar și asupra nematodelor și cestodelor.

Unele cercetări au demonstrat că există posibilitatea obținerii de vaccinuri bazate pe antigene prezente în intestinul mijlociu sau proteine din tubii Malphighi, cu eficacitate de pâna la 46%, dar nu sunt disponibile pe piață.

În ciuda interesului crescut pentru așa-numitul management verde al dăunătorilor, au existat foarte puține progrese în combaterea puricilor cu agenți biologici, produse naturale sau mijloace mecanice.

Reglarea populaţiilor de sifonaptere se poate realiza natural, în mai multe moduri. Comportamentul de curăţire, prin lins şi scărpinat, poate reduce substanţial populaţia de purici. Îngrijirea animalelor este un mijloc eficient de reducere a numărului de purici adulți. În acest caz se foloseşte un pieptene pentru purici, reducându-se astfel numărul puricilor de pe corpul animalului, în special recomandată în cazul animalelor tinere, care nu ar suporta un tratament insecticid.

Simpla îmbăiere a companionului poate reduce semnificativ infestaţia. O parte din purici părăsesc corpul, alţii se îneacă, iar cei care rămân pot fi supuşi desicaţiei în urma îndepărtării stratului chitinos tegumentar, dacă sunt folosite substanţe detergente.

Există şi posibilitatea controlului biologic, fiind implicaţi şi anumiţi prădători: acarieni, furnici, gândaci, pseudoscorpioni etc., care reduc substanţial populaţiile de purici mai ales în stadiul larvar. De asemenea, există unii paraziţi care reduc drastic numărul puricilor, atât pe gazdă, cât şi în mediu. În această categorie intră bacilul pestei (Yersinia pestis), protozoarul Nosema pulicis, nematodul Steinernema carpocapsae sau viespea Baraimlia fuscipes, care este un parazitoid.

Ciupercile entomopatogene Metarhizium anisopliae și Beauveria bassiana au inhibat incubația ouălor de purici, respectiv au avut efect adulticid și cu toate acestea ele nu au fost incluse în strategiile de combatere a puricilor.

Pentru a reduce eficient populaţia de purici este importantă şi intervenţia în mediul de viaţă al animalului, atât în casă, cât şi în exterior. În casă se poate recurge la folosirea aspiratorului, pentru a aspira cât mai des nu doar locurile frecventate de câine sau pisică, ci întreaga locuinţă. Cel mai des, însă, se recurge la aplicarea insecticidelor prin aspersare sau prăfuire. Trebuie ţinut cont de remanenţa acestora. Se folosesc organofosforice, piretrinoide, dar şi reglatori de creştere. Ultimii sunt preferaţi datorită toxicităţii reduse, a remanenţei mari (1-3 luni) şi a eficacităţii crescute. Ei acţionează împotriva tuturor stadiilor evolutive, mai puţin asupra adultului preemergent.

Tot ca metode mecanice, cu eficacitate crescută, sunt considerate şi capcanele lipicioase sau capcanele tip baie, la care se adaugă o sursă luminoasă atractantă. Eficacitatea ridicată a fost in favoarea capcanele cu lumină intermitentă comparativ cu capcanele cu lumină continuă, în special cele cu filtru verde-gălbui.

Cu toate că la ora actuală se dispune de un arsenal chimic foarte variat, populaţiile de purici sunt greu de menţinut în limite acceptabile. Orice breşă creată în programul de control, fie prin netratarea tuturor gazdelor receptive, fie prin amânarea dezinsectizării mediului de viaţă al câinelui sau pisicii, duce la menţinerea infestaţiei.

 

Referinte

Beugnet F, Liebenberg J, Halos L. Comparative speed of efficacy against Ctenocephalides felis of two oral treatments for dogs containing either afoxolaner or fluralaner. Vet Parasitol. 2015 Jan 30;207(3-4):297-301. doi: 10.1016/j.vetpar.2014.12.007. Epub 2014 Dec 19. PMID: 25564276.

Bitam I, Dittmar K, Parola P, Whiting MF, Raoult D. Fleas and flea-borne diseases. Int J Infect Dis. 2010 Aug;14(8):e667-76. doi: 10.1016/j.ijid.2009.11.011. Epub 2010 Mar 1. PMID: 20189862.

Blagburn, B.L. Changing trends in ectoparasite control. In Advances in Veterinary Dermatology; Thoday, K.L.,Foil, C.S., Bond, R., Eds.; Pergamon: Oxford, UK, 2002; Volume 4, pp. 59–68.

Dărăbuş, G., Oprescu, I., Morariu, S., Mederle Narcisa., 2006 - Parazitologie şi boli parazitare, Ed. Mirton, Timişoara.

DeMelo, D.R.; Fernandes, É.K.K.; daCosta,G.L.; Scott, F.B.; Bittencourt,V.R.E.P.Virulence of Metarhiziumanisopliae and Beauveria bassiana to Ctenocephalides felis felis. Anim. N. Y. Acad. Sci. 2008, 1149, 388–390.

Durden L and Hinkle Nancy C., 2019,  Chapter 10 Fleas (Siphonaptera) in Lance A. Mullen Gary R., Durden Lance A., 2019 - Medical and Veterinary Entomology, Third edition, Academic Press.

Halos, L.; Beugnet, F.; Cardoso, L.; Farkas, R.; Franc, M.; Guillot, J.; Pfister, K.;Wall, R. Flea control failure? Myths and realities. Trends Parasitol. 2014, 30, 228–233.

Iannino F, Sulli N, Maitino A, Pascucci I, Pampiglione G, Salucci S. Fleas of dog and cat: species, biology and flea-borne diseases. Vet Ital. 2017 Dec 29;53(4):277-288. doi: 10.12834/VetIt.109.303.3. PMID: 29307121.

Ilie Marius Stelian, Imre Mirela, Biologie animală, 2018, Agroprint, ISBN 978-606-785-061-1

Nisbet, A.J.; Huntley, J.F. Progress and opportunities in the development of vaccines against mites, fleas and myiasis-causing flies of veterinary importance. Parasite Immunol. 2006, 28, 165–172.

Otranto D, Wall R. New strategies for the control of arthropod vectors of disease in dogs and cats. Med Vet Entomol. 2008 Dec;22(4):291-302. doi: 10.1111/j.1365-2915.2008.00741.x. Epub 2008 Sep 8. PMID: 18785935.

Pfister K, Armstrong R. Systemically and cutaneously distributed ectoparasiticides: a review of the efficacy against ticks and fleas on dogs. Parasit Vectors. 2016 Aug 8;9(1):436. doi: 10.1186/s13071-016-1719-7. PMID: 27502490; PMCID: PMC4977707.

Rust MK. Insecticide Resistance in Fleas. Insects. 2016 Mar 17;7(1):10. doi: 10.3390/insects7010010. PMID: 26999217; PMCID: PMC4808790.

Rust MK. Recent Advancements in the Control of Cat Fleas. Insects. 2020 Sep 29;11(10):668. doi: 10.3390/insects11100668. PMID: 33003488; PMCID: PMC7600267.

Rust MK. The Biology and Ecology of Cat Fleas and Advancements in Their Pest Management: A Review. Insects. 2017 Oct 27;8(4):118. doi: 10.3390/insects8040118. PMID: 29077073; PMCID: PMC5746801.

Yadav Pavan Kumar, Rafiqi Shafiya Imtiaz, Panigrahi Padma Nibash, Kumar Dinesh, Kumar Rakesh, Kumar Saroj. Recent trends in control of ectoparasites: A review. J Entomol Zool Stud 2017;5(2):808-813.